Tags

, , , , , , , , , ,

„Graţia ne găseşte acolo unde suntem, dar nu ne lasă acolo unde ne găseşte.”

~ Anne Lamott ~

Formarea mea de bază este de translator și am avut șansa să traduc și să particip la foarte multe cursuri de spiritualitate în România. Am avut ocazia să-mi dau seama că există spiritualitate și… „spiritualitate”. Însă, fiind un soi de specialist în comunicare, pe mine mă pasionează toate aspectele comunicării. Mai ales, consider că este esențial să comunicăm eficient între noi, dar şi cu noi înșine şi cu universul.

Am învăţat lucrarea vindecării reconective şi a Reconectării cu dr. Eric Pearl la Bucureşti, în 2008. Cu vindecarea reconectivă mă întâlnisem mai demult, în 2005, când am primit la tradus, la agenţia mea de traduceri, cartea „Reconectarea – Vindecă-i pe alţii, vindecă-te pe tine”. Astfel că, înainte să învăţ să practic şi să folosesc această lucrare, am avut ocazia să ajut la transpunerea „luminii şi informaţiei” vindecării reconective în limba română, folosind darul meu de traducător (în carte) şi de translator (la seminariile şi prezentările dr. Pearl în România).

În timp, practicând și interacționând cu oamenii, am ajuns să descopăr aspecte ale lucrării dr. Pearl și laturi ale strategiei și „echipei” lui care m-au purtat către desprinderea destul de brutală de lucrarea lui. Experiența cu corporația The Reconnection m-a învățat să deschid ochii și m-a ajutat să înțeleg că nu tot ce zboară se mănâncă și nu tot ce sclipește… miroase și frumos 🙂

Am ales să păstrez saitul magicinsight, care rămâne în continuare să vă ofere experiența mea prin scrierile și traducerile mele – și să ajute astfel oamenii să îşi descopere şi să îşi manifeste potenţialul deplin, să îşi întregească fiinţa şi să îşi urmeze drumul divin al evoluţiei superioare.

Dacă ceva din ce-ai citit pe-aici ți-a făcut inima să cânte întru bucurie, ne-om întâlni pe Cale, magic Călător 🙂

Advertisements