Tags

, , , , , , , ,

ne întâlnim şi vorbim despre spiritualitate, despre evoluţie, despre iubire necondiţionată, mergem la meditaţie, la cursul de înălţat vibraţie şi la tabăra de zburat pe mătură în şapte viteze, repostăm sau dăm like la toate pozele cu mesaje roz şi verzi pline de cuvinte-cheie în domeniul new age, alese cu atenţie din jdemii de studii de piaţă… apoi ne ducem frumos să mai vindem un credit unei familii amărâte care tocmai s-a procopsit cu un copil, o asigurare obligatorie vreunei babe care n-are nici uşă la casă, să mai pârâm pe vecinul la fisc că nu şi-a plătit taxele, să mai jecmănim un pensionar şi să-l otrăvim pe banii lui, pe bază de reţetă medicală, să mai picăm un student că n-a tradus la timp articolul pe care o să-l semnăm după aceea cu mândrie în teza noastră de doctorat… după aia mai mergem puţin la terapeut, să ne dea cu tămâie, să ne taie corzile de frică, să ne mai citească viitorul şi să ne mai bage nişte lumină din aia divină la organism, ca să ne mai „amintim cine suntem”… peste ceva timp ne adunăm să „co-creăm” – eu fac ceva pentru tine, tu faci ceva pentru mine şi suntem chit, iese ceva mişto pentru amândoi… mai bălmăjim ceva limbi solare şi invocăm ceva arhangheli şi maeştri descălţaţi – şi desigur, la sfârşit neapărat spunem „facă-se voia ta, doamne, spre binele tuturor”. cu alte cuvinte, doamne, uite cum stă treaba, noi cam aşa am vrea să fie, dar bine, noa, hai, facă-se voia ta.

adevărul este că taman voia lui nu vrem noi să se facă. spunem că dumnezeu ne trimite suferinţă – şi că „aşa trebuie”, sau că „e un nasol”, în funcţie de ce curente de gândire ne mai fac vânt prin cap… dumnezeu nu ne „trimite” nici suferinţă, nici bucurie. „suferinţa” vine din faptul că noi nici măcar nu ne facem timp să tăcem puţin, ca să auzim care e, de fapt, voia lui dumnezeu şi ce are el să ne dăruiască.

care e „scopul” nostru pe pământ, care e „misiunea” noastră? păi, stai să vezi: eu sunt de pe sirius şi misiunea mea e să vă luminez pe toţi; tovarăşul din stânga e din consiliul celor nouăzeci şi nouă, e cu funcţie mare şi misiune importantă, el se ocupă de planificarea vieţilor tuturor – iar fata de acolo, o vedeţi? ei bine, ea vine direct de la SURSĂ, e din lumina cea mai pură şi are diplomă direct de la dumnezeu să ne înveţe pe toţi cum stau treburile în ierarhiile spirituale… ăla micu’ e copil de cristal, şi-a amintit toate secretele universului şi s-a întors ca să vă ajute pe toţi cu „noua conştiinţă” aici, pe planeta asta uitată de dumnezeu…

sau… pe planeta asta care a uitat de dumnezeu…

„noua conştiinţă” nu înseamnă că trăieşti într-o poveste – chiar dacă e o poveste despre cum vii tu din atlantis şi te îndrepţi către shambala, pe autostrada 999. nu înseamnă că ziua eşti una, iar seara alta, în funcţie de cum e vremea, când trebuie să plăteşti factura la telefon şi cât de măreţ ai fost azi la servici (indiferent dacă lucrezi la administraţia financiară sau dacă eşti „îndrumător spiritual”).

poate că „noua conştiinţă” înseamnă doar că eşti treaz şi că nu ai nevoie să înfrumuseţezi Viaţa cu niciun fel de poveste, ci te mulţumeşti să-i asculţi şoapta şi să-i urmezi impulsul… că eşti conştient de propria ta valoare, fără să fie nevoie să fluturi lumii pe sub nas o imagine despre originile sau misiunea sau calificările tale nemaiîntâlnite. că ştii că eşti important, fără să fie nevoie să-ţi dai importanţă… că ştii că, în orice clipă, mai importantă decât tine e moartea ta, care îţi priveşte dansul, dar încă nu te-a atins.