Tags

, , , , , , , , , , , , ,

Ce se ascunde în spatele poveştilor de popularitate planetară despre copiii de cristal şi copiii indigo

Autor: Ljubica Šaran

Matrix World

traducere: magicInsight

text original: Matrix World

Când Nancy Ann Tappe a creat conceptual de “copii indigo”, la începutul anilor ’70 din secolul XX, ea a pornit o avalanşă care nu a încetat să se rostogolească nici până în zilele noastre. În curând, la tema asta s-a mai adăugat expresia şi mai “puternică” a “copiilor de cristal”, şi numeroşi “cercetători” precum Jan Tober, Lee Carroll şi Doreen Virtue au ajuns să creeze o mega popularitate mondială. Sfârşitul secolului XX a fost întâmpinat de mult-doriţii messia, un nou tip de fiinţe umane, care ne vor conduce într-o “lume nouă, mai bună”, care va lua naştere mulţumită celor mai noi reîncarnări de “super-copii”.

Înainte să ne concentrăm pe conceptele în sine de copii indigo şi copii de cristal, să ne ocupăm puţin de cei care au scris primii despre acestea.

Nancy Ann Tappe era sinestezist autoproclamat, o persoană care susţinea că are capacităţi de clarviziune şi alte capacităţi paranormale. În anul 1982, ea a publicat o carte cu titlul Understanding Your Life Through Color, în care descrie temeinic conceptul de copii indigo. În cartea aceea, ea susţinea că observase că mulţi copii începuseră să se nască cu aure „indigo”. În alte publicaţii ale ei, Tappe a descris cum indigoul provine din „culorile vii” pe care ea a reuşit să le înţeleagă, datorită sinesteziei ei. Pentru toţi cei care nu ştiu ce este sinestezia, vă rugăm să citiţi două texte în care ne-am ocupat de sinestezia lexical-gustativă, aici şi aici

Această idee a dobândit ulterior o popularitate şi mai mare, odată cu cartea: The Indigo Children: The New Kids Have Arrived, în care cuplul Jan Tober şi Lee Carroll au transformat ideea de „indigo” într-o mişcare populară, care ocupă şi în ziua de azi atenţia new-age-ului şi a unei părţi din spaţiul public.

Aceşti doi „cercetători” au fost susţinuţi de „donaţii” uriaşe pentru a crea numeroase publicaţii, conferinţe internaţionale, cursuri şi cărţi prin care să îşi asigure suplimentar nu doar popularitate, ci şi o viaţă sigură şi confortabilă.

Într-un text cu titlul Nova Religio (Noua religie), publicat în anul 2009, Sarah W. Whedon scria că structura socială a copiilor indigo este răspunsul la „evidenta criză a modului american de a trăi copilăria”, sub forma numărului ridicat de cazuri de abuzuri de minori şi de cazuri diagnosticate cu ADD (Attention Deficit Disorder – tulburare de atenţie la copii) şi ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder – tulburare hiperactivă la copii). Whedon consideră că părinţii îşi etichetează odraslele drept indigo, pentru a asigura o explicaţie alternativă la anomaliile de comportament ale copiilor care suferă de ADD şi de ADHD.

În versiunea croată a cărţii cuplului Tober – Carrroll despre copiii indigo, care, la pagina 241, prezintă pe larg şi detaliat fenomenul care, că vrem noi sau nu, a fost inventat de Tappe, cititorul este purtat în mod foarte uşor şi simplu către sentimentul de identificare a copilului său, sau chiar a sa, cu un „copil indigo”.

În prefaţa cărţii găsim un citat din „proorocul” Khalil Gibran:

Copiii voştri nu sunt copiii voştri.

Ei sunt fiii şi fiicele dorului vieţii de ea însăşi.

Ei vin prin voi, dar nu de la voi.

Şi deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri. Puteţi să le daţi iubirea voastră, dar nu şi gândurile voastre.

Căci ei au propriile lor gânduri.

Puteţi să le adăpostiţi trupul, dar nu şi sufletul.

Căci sufletul lor sălăşluieşte în casa viitorului,

Pe care voi nu puteţi să o vizitaţi nici măcar în vis.

Voi puteţi să vă străduiţi să fiţi ca ei,

dar nu cereţi de la ei să fie ca voi.

Căci viaţa nu merge înapoi şi nici nu se opreşte la ziua de ieri.

Voi sunteţi arcul din care copiii voştri ţâşnesc ca nişte săgeţi vii.

Iar faptul că sunteţi întinşi de mâna Arcaşului să vă fie întru

Bucurie.

Ăsta e doar începutul; la numai o pagină mai încolo găsim un citat al unei mame de copil indigo, care a fost publicat în The Times:

„Copiii ăştia pot să fie foarte ageri, foarte şarmanţi, dar e imposibil să convieţuieşti cu ei. Ei se gândesc la ceva creativ şi distractiv, cu o viteză uluitoare. Până tu încerci să stingi focul pe care l-au stârnit prăjind marshmallow pe plită, ei sunt deja în cadă şi încearcă să confirme dacă peştişorul de aur poate să supravieţuiască în apă caldă.”

Pentru oricine a fost vreodată preocupat de patocraţie, de patogeneză, ponerologie şi psihopatie sub toate formele şi de toate tipurile, pentru oricine a citit până acum măcar câteva din cele (doar) 318 de articole de pe Matrix World în care sunt abordate aceste teme dificile, deja ar fi trebuit să sune clopoţelul de alarmă.

Oare descrierile idilice despre copiii indigo ne conduc într-o fundătură?

Robert Hare, Barbara E. Hort, Paul Babiak, Andrew M. Lobaczewski, Martha Stout, Jane Middelton-Moz, Elan Golomb, Stephanie Donaldson-Pressman, Robert M. Pressman, Clive R. Boddy, Gregory R. Samanez-Larkin, Joshua W. Buckholtz, Francis S. Collins, Jim Kouri şi mulţi alţi savanţi care şi-au dedicat viaţa cercetărilor în domeniul psihopatiei au descoperit câteva aspecte foarte interesante pe care le au „oamenii fără suflet“, şi anume:

  • O lipsă totală de căinţă şi de empatie
  • Indiferenţă
  • Hiperactivitate
  • Carismă şi şarm
  • Complex mesianic frecvent
  • Inteligenţă ridicată
  • Nerăbdare şi intoleranţă
  • Refuzarea normelor sociale, morale, etice şi legale
  • Lipsa de respect faţă de toţi şi toate
  • Minciuna
  • Le place atenţia mass mediei şi a altor oameni
  • Ambiţii uriaşe şi de neostoit
  • Curiozitate
  • Dispreţ faţă de orice nu se poate folosi
  • Paranoia
  • Cruzime faţă de oameni şi/sau animale şi/sau natură
  • Egoism, sentimentul de valoare superioară
  • Folosesc totul pentru scopurile lor
  • Incapacitatea de a fi într-o colaborare de durată
  • Lipsa de conexiune cu ţara, cu părinţii, cu copiii, cu partenerul de cuplu
  • Pun semnul egal între sex şi iubire
  • Pun semnul egal între câştigul material şi bănesc şi valoarea omului
  • Machiavelism şi utilitarism
  • Lipsa sentimentului de frică
  • Manipulativi
  • Fixaţie pe obiectivul final
  • Agresivitate
  • Încăpăţânare
  • Independenţă; deseori sunt caracterizaţi de prieteni şi cunoştinţe drept „ciudaţi şi singuratici”, cu toate că au un cerc mare de cunoscuţi, de iubiţi şi de colegi
  • Reacţie dopaminică în creier după realizarea scopului
  • Anomalie în creier – la nivelul nucleus accumbens
  • Lipsa de atenţie la tot ce nu are legătură cu realizarea scopului
  • Traumatizarea mediului înconjurător
  • Excluziune
  • Sex appeal evident
  • Atacuri dese de furie necontrolată
  • Dorinţa de distracţii rapide
  • Caracter certăreţ
  • Impresionabili
  • Încăpăţânare şi comportament insistent
  • Independenţă

Să vedem şi care sunt trăsăturile cele mai frecvente ale copiilor indigo:

  • Curiozitate
  • Hiperactivitate
  • Refuzul faţă de autoritate
  • Impresionabili
  • Fac „experimente” pe animale (cruzime faţă de animale)
  • Lipsa de atenţie
  • Incapacitatea de a îşi face prieteni
  • Sentimentul că au putere superioară, egoism
  • Nerespectarea normelor sociale şi de familie
  • Puşi pe ceartă
  • Încăpăţânare şi caracter insistent
  • Independenţă; caracterizaţi adesea de prieteni şi cunoştinţe drept „ciudaţi şi singuratici”
  • Sentimentul existenţei unui scop superior, pe care trebuie să îl îndeplinească – complexul mesianic
  • Respingerea oricărui mediu în care „copilul indigo” nu este în centrul atenţiei şi pe primul loc
  • Dispreţul faţă de toţi cei care se consideră fiinţe spirituale, atribuindu-şi sieşi o capacitate ridicată de intuiţie şi un nivel ridicat de spiritualizare
  • Lipsa sentimentului de vinovăţie
  • Lipsa sentimentului de frică
  • Manipulativi

Acestea sunt doar câteva citate din lucrarea lui Carroll şi Tober; ne vom cere scuze că nu am amintit mai sus şi de presupusul lor sentiment de empatie, pentru că asta chiar nu are nicio legătură cu adevărul, având în vedere mai ales modul în care se comportă cu cei apropiaţi şi cu animalele de casă (în cele mai multe dintre cazuri).

Hervey Cleckley, în lucrarea sa pe care o recomandăm tuturor: “The Mask of Sanity”, a atras atenţia asupra descrierilor care se fac copiilor indigo şi asupra trăsăturilor lor de caracter, deşi fără să le clasifice ca aparţinând unor psihopaţi de esenţă. Cele mai multe din aceste trăsături comune el le-a descris ca fiind psihopatice şi narcisoide, iar parte din lista lui de caracteristici ale psihopaţilor şi ale copiilor indigo le-aţi găsit deja în prima parte a textului. Cartea aceasta se poate obţine doar „la mâna a doua”, ceea ce e mare păcat, mai ales pentru că Cleckley a prezentat în ea aproape toate descoperirile cele mai importante în acest domeniu, care, la fel ca şi cercetările lui Andrew M. Lobaczewski, au fost permanent restricţionate, ignorate şi interzise la publicare.

Psihologii au recunoscut abia de curând existenţa copiilor psihopaţi, pe care îi descriu drept „insensibili – lipsiţi de emoţie”, sau „impasibili şi insensibili”, care formează o anumită subgrupă. Ne e clar că astfel de informaţii pot să genereze împotrivire din partea multora, pentru că suntem condiţionaţi să credem că psihopaţii nu se nasc, ci se formează.

„Spre deosebire de majoritatea copiilor care prezintă comportamente anti-sociale, copiii psihopaţi nu au apărut în principal din cauza influenţelor părinteşti”, a dezvăluit prof. Essi Viding, de la Universitatea din Londra.

Grupul ei de savanţi a efectuat două studii, în care s-a confirmat că trăsăturile psihopate în rândul copiilor sunt în principal de natură genetică.

Savanţii presupun că unul din 100 de copii – în Marea Britanie – sunt psihopaţi. Aceştia prezintă aceleaşi caracteristici ca protagonistul romanului „We Need To Talk About Kevin“, deoarece mint, înşeală, manipulează şi sunt gata să comită fapte de o brutalitate incredibilă. Textul întreg îl găsiţi aici.

Deşi Matrix World nu este purtătorul de cuvânt al cunoaşterii plătite, domeniu în care ne-am înfruntat de multe ori cu paradigmele sponsorizate, trebuie să recunoaştem că nu avem nimic împotriva unor cercetări independente, care nu vin din „buzunarele altora”. Din păcate, în ceea ce îi priveşte pe copiii indigo nu s-au făcut deloc cercetări, în parte pentru că maşinăria de PR a new-age-ului a făcut destul „marketing idilic” şi, în cea mai mare parte, din cauza uriaşului număr de caracteristici identice cu ale persoanelor psihopate şi narcisoide (Hare îl defineşte pe Narcis ca un psihopat „de grădină”, sau de casă).

Cu siguranţă că vă veţi întreba – dar dacă totuşi există ceva în aura lor? Până acum cunoaştem doar patru savanţi serioşi care s-au ocupat cu filmarea aurei umane, adică a biocâmpului nostru, şi anume Semyon Kirlian, prof. dr.Konstantin Korotkov, prof. Harry Oldfield şi Fritz-Albert Popp. Niciuna din tehnicile şi din cercetările acestora nu au confirmat afirmaţiile susţinute de scriitorii de mai sus, cu privire la existenţa copiilor indigo şi nici imaginea romantică despre culoarea aurelor, pe care o susţine zona New Age.

Internetul e plin de fotografii retuşate şi de prelucrări în Photoshop, care, pasămite, arată aurele copiilor indigo. Cu acestea nici măcar n-o să pierdem vremea, pentru că există foarte multe, iar cei care le realizează sunt foarte numeroşi; însă este important să menţionăm că, în acest fel, iese la suprafaţă încă un aspect negativ al poveştii referitoare la copiii indigo, care ocupă atenţia spaţiului public deja de 40 de ani.

***

„Dacă repetaţi mereu o minciună grandioasă, oamenii o să înceapă să creadă în ea, iar în final, minciuna va deveni adevăr”, citat din Adolf Hitler.

În ultimii 30 de ani s-a scris şi s-a vorbit cu atâta fală şi atât de des despre „copiii indigo” şi „copiii de cristal”, încât fenomenul a dobândit faimă şi a devenit o poveste în care crede marea majoritate a spaţiului public. Aceste concepte au devenit parte din istoria noastră modernă. Şi ştim cum stau lucrurile cu istoria, ne amintim de războiul care a avut loc nu demult în spaţiul fostei Iugoslavii; fiecare stat nou format are versiunea sa de istorie. Încă Napoleon Bonaparte spunea: „Istoria e un şir de minciuni cu care am căzut de acord.”.

Ca să puteţi să urmăriţi în continuare acest text, o să vă rog să citiţi prima parte, despre copiii indigo şi copiii de cristal.

Sunt puţini cei cărora le este cunoscut faptul că aceasta nu este prima încercare de a găsi super-puterea la copii; rolul central în lucrările bizare, secrete şi adesea complet inumane a aparţinut unei persoane care venea din rândurile doctorilor armatei SUA, parapsihologul Andrey Puharich (1918-1995). Acesta a făcut experimente cu stimularea capacităţilor mediumnice la copii, folosind hipnoza, drogurile psihedelice şi implanturile electrice. De asemenea, el era obsedat de capacitatea comunicării telepatice cu entităţile non-umane prin aşa-numiţii săi favoriţi.

Puharich a fost un susţinător înflăcărat al folosirii parapsihologiei în armată, lucru pe care l-a motivat în studiul pe care l-a efectuat pentru Pentagon la sfârşitul anului 1952, cu titlul: „An Evaluation of the Possible Usefulness of Extrasensory Perception in Psychological Warfare“, sau „Evaluarea posibilei implementării percepţiei extrasenzoriale în războiul psihologic”. La o zi după publicarea studiului, el a fost avansat într-o nouă funcţie…

În anul 1960, Puharich s-a dedicat cercetărilor parapsihologice şi dezvoltării de aparatură medicală patentată. În anii şaptezeci ai secolului trecut, Puharich s-a întâlnit cu Uri Geller în Israel, devenind convins că posibilităţile acestuia de a răsuci cablurile şi alte talente sunt complet naturale şi adevărate: când l-au hipnotizat experimental pe tânărul Geller, acesta a confirmat că el comunică cu o entitate numită „Spectra”, care este un computer conştient, care se află pe o navă spaţială îndepărtată. Spectra a „dezvăluit” că entităţi ET l-au programat pe Geller să aibă anumite puteri încă de pe când era copil şi că l-au pregătit efectiv să fie noul mesia pentru schimbările mondiale ce aveau să urmeze, susţinând următoarele: „El este acela (mesia) pentru următorii cincizeci de ani care vin”.

Puharich a aranjat o examinare a lui Geller la Internaţionala SRI de la Institutul Californian unde CIA îşi dezvolta meseriile legate de „spionii medium” şi cercetările în acest domeniu – cele mai cunoscute din aceste meserii sunt „remote viewing“ sau „vizualizarea la distanţă”; la acel institut se desfăşurau astfel de cercetări şi altele similare. În decursul cercetărilor legate de Stargate Conspiracy, Geller a anunţat că Puharich lucra pentru CIA la vizita sa în Israel, ca să îl evalueze. Un alt colaborator al lui Puharich, fizicianul Jack Sarfatti, a confirmat şi el aceste afirmaţii. Având în vedere trecutul lui Puharich, acesta ar fi putut să fie head-hunter-ul lor ideal.

Experimentele lui Puharich cu „Star children” sau copiii stelari – în prezent, o denumire alternativă pentru copiii „indigo şi cristal”

Al doilea proiect al laboratorului lui Puharich, finanţat de CIA, a fost şi mai îngrijorător. Folosind diferite metode, inclusiv hipnoza, Puharich a experimentat pe grupuri de copii, pe care i-a numit „Copiii cosmici”, folosindu-i pentru remote viewing – vizualizarea la distanţă a unor ţinte politice şi militare, cum ar fi Kremlinul, şi a încercat să îi folosească pentru channeling cu entităţi extraterestre.

Despre acest proiect nu se ştie aproape nimic. Singura menţionare conţine comentariile vizitatorilor, în care nu se spune practic nimic, în afară de menţiunea tulburătoare că unii dintre copii arată în mod clar traumatizaţi din cauza a ceea ce li se făcea atunci. Acest proiect s-a desfăşurat în paralel cu dezvoltarea de către CIA a programului de remote viewing; se pare că acesta era singurul mod de a îi folosi pe copii fără a stârni bănuieli. La urma urmei, era un plan foarte bine pus la punct: părinţii puteau să îşi trimită copiii într-o tabără de vară pentru copii sau să îi trimită la examinări şi la „pregătire”, pentru a deveni nişte noi Uri Geller – adică, să îi dea pe mâinile CIA şi ale armatei, care disimulau foarte frumos acest lucru.

Cu timpul, „copiii indigo şi de cristal” s-au transformat în „Star Child” sau Star Children, lucru prin care s-a cimentat calea lor mesianică.

Însă experimentele lui Puharich au devenit un pericol pentru CIA, atunci când unii dintre copiii cu care făcea experimente şi care, se spune, făceau channeling cu entităţi extraterestre au devenit violatori şi criminali şi au început să prezinte caracteristici psihopatice. Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre experimentele lui Puharich, citiţi textul cu titlul: IZA MASKE: Vanzemaljci ili kozmičke šaljivđije [Dincolo de mască: Extratereştrii sau Şmecherii cosmici, n.t.] În orice caz, Puharich e prima persoană care a creat expresia „Star Children”, iar această denumire cuprinde astăzi şi conceptele de „copii indigo şi de cristal”.

Puharich nu este singura persoană care a încercat aşa ceva; sunt foarte bine cunoscute experimentele dr. Josef Mengele cu copiii, în lagărele naziste ale morţii, precum şi numeroasele experimente care s-au efectuat în URSS în perioada războiului rece.

Este interesant că serviciile militare şi secrete au avut întotdeauna cuvântul principal în astfel de lucrări sau au fost participanţii ascunşi, care urmăreau totul din umbră.

Matrix World nu a avut ocazia să scrie până acum despre numeroasele legături dintre mişcarea New Age şi diferitele agenţii guvernamentale întunecate secrete şi semi-secrete din mediul de informaţii şi contrainformaţii, însă cu siguranţă că ne vom ocupa de acest subiect în viitorul apropiat. Despre diferitele experimente medicale pe oameni am publicat deja un text deosebit de tulburător, pe care îl puteţi citi aici.

Deşi pagina noastră are ca moto „În căutarea cunoaşterii şi adevărului”, am putea să-l schimbăm fără probleme în „Vrem să ştim, nu să credem”; informaţiile care ne bombardează zi de zi nu sunt adevărate, în cea mai mare parte, iar cei care le generează au cel mai adesea motive egoiste şi scopuri pentru care plasează astfel de informaţii. Este cu adevărat greu de spus cine le-a dat bani creatorilor poveştii cu copiii indigo (e vorba de donaţii foarte mari de bani), însă e absolut evident că ei au făcut şi mai mulţi bani cu ajutorul lor.

A venit vremea să ne mai ocupăm puţin de cartea de renume planetar a lui Carroll şi Tober – „Copiii indigo”, din care vom prezenta anumite fragmente cărora ar trebui să le acordăm o mare atenţie.

La pagina 29 a ediţiei în croată a cărţii găsim următoarele:

Dacă se consideră că un copil suferă de sindromul ADHD, sunt mari şanse să fie vorba de un copil indigo!

Căutaţi o serie de devieri de comportament, pe care alţii le numesc în mod greşit ADHD.

„Copiii indigo sunt consideraţi copii hiperactivi cu probleme, copii care „nu ascultă”, pentru că modurile vechi, cum ar fi cererile directe, nu funcţionează aici.” [sfârşitul citatului]

Cartea aceasta este scrisă într-un fel în care puţini dintre noi nu reacţionăm emoţional, mai ales când avem titluri de genul: „Noii copii puternici” (pag. 24), „Trimişii din ceruri” (pag. 35), „Poveşti emoţionante şi extraordinare despre copiii indigo” (pag. 39), „Respectarea celor mici ca fiind un dar din ceruri” (pag. 85) şi aşa mai departe.

În afară de faptul că lucrarea atrage într-un mod deosebit de ispititor orice cititor să creadă că are un copil special, un copil indigo sau că este el însuşi un copi indigo, pentru toţi cei care s-au ocupat un pic de studiul patocraţiei – domnia psihopaţilor – devine clar că această „lucrare” loveşte cel mai mult în ego şi în natura narcisoidă. Nu o să ne ocupăm acum de măsura în care ego-ul nostru este o piedică de netrecut într-un efort spiritual şi de auto-cunoaştere real în cazul Homo sapiens, şi nici nu ne vom ocupa de tulburarea de personalitate şi de comportamentul narcisoid, însă putem să vă rugăm să fiţi atenţi la lucrările lui Gurdjieff şi Ouspenski, care au scris pe larg despre ambele probleme. Dacă vă interesează câtuşi de puţin auto-cunoaşterea, vă recomandăm o serie de texte sub titlul: „Najveća tajna” [Cel mai mare secret, n.t.]

Din carte vom prezenta un exemplu perfect al ambelor elemente; este vorba de o poezie scrisă de tatăl unei fetiţe de doisprezece ani, pe care părintele o considera un copil deosebit, indigo:

Mă uit în ochii tăi şi sunt atras de privirea ta.

În tine e atât de multă cunoaştere – eşti foarte vie şi foarte conştientă.

Simt că te cunosc, că te-am mai întâlnit mai demult.

De unde ai venit? Vreau să aflu mai mult.

Îţi aminteşti de locuri îndepărtate,

De numele sau de chipul altora?

Nu te supăra dacă nu înţelegem cu totul

Mesajele pe care ni le aduci aici.

Ştim cine eşti, ştim de ce eşti aici.

Misiunea ta e clară, trebuie să ne aduci răspunsuri la întrebări.

Ştim că te simţi ca şi cum n-ai fi de aici.

Nu fi frustrată – întotdeauna o să fim lângă tine.

Familia noastră e unită în spirit şi minte.

Îi înţelegem şi îi cunoaştem pe cei ca tine.

Ne dai iubire şi ne aduci laolaltă.

Ne atingi inima uşor, ca o pană.

De ce ai ales să fii fetiţa noastră?

Ce mesaj aduci în lumea noastră?

Ai spiritul blând, plin de iubire şi de gingăşie.

Ai un suflet special, copilul nostru indigo.

(pag. 146) [sfârşitul citatului]

Nu vom analiza în profunzime această poezie, dar e evident că cei care au făcut cartea au considerat că ea e suficient de importantă, încât să se afle în cartea lor. Toţi cititorii care până acum nu au avut ocazia să se întâlnească cu fenomenul reîncarnării şi al amintirilor din vieţile anterioare sunt rugaţi să citească seria de texte cu titlul: “REINKARNACIJA I ZNANOST: Zašto malo znamo o istraživanjima vezanim za reinkarnaciju?” [Reîncarnarea şi cunoaşterea: De ce ştim atât de puţin despre cercetările în domeniul reîncarnării?, n.t.], deoarece astfel şi-ar putea clarifica vreuna din nedumeririle pe care le are tatăl-poet pe care l-am citat mai sus. De asemenea, nu ne vom ocupa nici să vedem în ce măsură tatăl fetiţei de doi ani se cunoaşte pe sine şi pe propriul său copil, deşi, indiferent de numeroasele necunoscute, el este sigur că are un copil deosebit, un copil indigo – un nou tip de mesia, care va mântui lumea cu mesajul său.