Tags

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Multe persoane relatează vindecări “magice” şi sprijin extraordinar pe calea recuperării după dependenţă cu ajutorul vindecării reconective. Dar, deşi dependenţa este o boală, iar anumite tipuri de dependenţă sunt sau devin o problemă din ce în ce mai mare în România (alcoolul şi drogurile, de exemplu, dar şi dependenţele de alimente, dependenţele de diferite comportamente etc.), modalităţile de abordare şi structurile prin care o persoană poate să beneficieze de ajutor şi să se refacă sunt mai degrabă nedezvoltate. Aşa că am zis ca, pe lângă şedinţele de vindecare reconectivă şi sprijinul terapeutic efectiv, să vă punem la dispoziţie şi ceva materiale cu informaţii de prin alte locuri şi poveşti de prin alte suflete.

120913040628-cocaine-cutting-addiction-story-top

5 mituri dăunătoare despre dependenţă

De Adi Jaffe – corespondenţă specială pentru CNN

13 septembrie 2012 – Actualizat 1731 GMT (0131 HKT)

Sursa: http://edition.cnn.com/2012/09/13/health/jaffe-addiction-myths/index.html

Miturile despre dependenţă pot să îngreuneze situaţia pentru dependenţi, făcând să le fie mai greu să apeleze la tratament şi să revină la o viaţă normală, spune un cercetător.

IDEI PRINCIPALE

  • Un fost dependent spune că e greu să depăşeşti dependenţa şi stigmatizarea
  • Dependenţii aflaţi în proces de recuperare riscă să se confrunte cu atitudini umilitoare ale societăţii şi cu restricţii din punct de vedere legal
  • Eticheta de „dependent în proces de recuperare” poate să determine persoana dependentă să amâne tratamentul

Nota redactorului: Adi Jaffe este psiholog şi cercetător în domeniul dependenţei şi locuieşte în Los Angeles. Fost dependent de droguri şi dealer condamnat, Jaffe este cercetător afiliat cu UCLA şi expert în abuzul de substanţe, mai ales în domeniul neuroştiinţelor şi al chestiunilor de politici şi strategii, precum şi fondatorul AllAboutAddiction.com.

(CNN) – Drogurile chiar îţi „prăjesc” creierul? Dacă ai fost dependent, rămâi tot timpul dependent? Există o „genă a dependenţei”?

Subiectul dependenţei este năpăstuit de mituri şi de informaţii eronate care au fost create pentru a speria copiii şi a îi ţine departe de droguri. Însă acestea nu au avut succes şi, practic, au îngreunat calea dependenţilor către tratament şi revenirea lor la o viaţă normală.

Ca fost dependent de metamfetamină, ştiu cât de greu este să treci peste dependenţă şi – poate chiar mai greu – peste stigmatizarea la care te supune societatea din cauza acestor mituri.

Ba chiar, într-un studiu pe care îl fac în prezent la UCLA, descoperim şi mai multe dovezi că unul din motivele principale pentru care dependenţii amână tratamentul este teama de consecinţele sociale. Pe scurt, oamenii se tem de eticheta de „dependent în proces de recuperare” mai mult decât de greutăţile care pot să apară prin oprirea imediată a consumului.

De ce? Pentru că, în multe cazuri, ei riscă să înfrunte umilire din partea societăţii şi o serie de restricţii din partea legii în legătură cu şofatul, locuitul, custodia copiilor, înregistrarea unei afaceri, precum şi o perioadă prelungită de test obligatoriu de prezenţă a drogului – şi multe din acestea provin dintr-o înţelegere greşită a dependenţei.

În cazul meu, eu trebuie să aştept să mai treacă încă trei ani de teste pentru identificarea prezenţei drogului, ca să pot să-mi iau o diplomă de psihologie la stat – în ciuda faptului că deja mi-am luat doctoratul, că nu mai ia droguri de 10 ani, că am încheiat cu succes un program de reabilitare şi am trecut prin încă trei ani de teste anti-drog înainte de asta.

Cum septembrie e luna naţională a recuperării, merită să aruncăm o privire mai îndeaproape şi să vedem care sunt principalele mituri despre dependenţă ce ne împiedică să înţelegem ce este cu adevărat dependenţa, care sunt adevăratele pericole şi cum ar trebui să ne ocupăm de această problemă naţională.

Mitul nr. 1: Există o genă a dependenţei

Nu există o singură genă, sau mai multe gene care să determine dacă o persoană va fi sau nu dependentă. Şi chiar dacă părinţii unei persoane sunt dependenţi, asta nu înseamnă că şi persoana va fi dependentă. Cercetările actuale în domeniul dependenţei arată că, în mare, vreo 50% din înclinaţiile către dependenţă se pot atribui unor factori genetici.

Este un procent ridicat, dar jumătate din ecuaţie tot rămâne pe seama mediului şi a experienţelor personale. Mitul genei dependenţei ameţeşte mulţi oameni cu un sentiment fals de încredere cu privire la propriul consum de droguri, în timp ce pe dependenţi – în mod paradoxal – îi îndepărtează de tratament.

Mitul nr. 2: Marijuana este un drog „de intrare”

Rata de dependenţă în cazul marijuanei este mai scăzută decât în cazul alcoolului şi există puţine dovezi ştiinţifice că marijuana acţionează ca factor declanşator pentru consumul de droguri mai puternice.

Deşi nu trebuie încurajat consumul de marijuana în rândurile adolescenţilor, adevăratul risc, în ceea ce priveşte „drogurile de intrare”, ar putea să îl reprezinte abuzul de opioide şi stimulente care se dau pe reţetă, precum OxyContin, Vicodin şi Adderall, sau cu uzul de medicamente inhalante. Acestea au accentuate proprietăţi generatoare de dependenţă şi sunt mai accesibile adolescenţilor.

Un studiu efectuat de Institutul Naţional pentru Abuzul de Droguri în 2010 a descoperit că, în rândul elevilor de clasa a 12-a, 8% abuzează de Vicodin şi 5,1% abuzează de OxyContin. Utilizarea de inhalante atinge punctul culminant în clasa a 8-a, cu o rată de abuz de aproximativ 17% – mult mai devreme decât toate celelalte droguri.

Mitul nr. 3: Dependenţa e pe viaţă

Asta pur şi simplu nu este adevărat şi generează o povară emoţională şi psihologică uriaşă pentru dependeţii care s-au refăcut. Dependenţa e o afecţiune de spectru, la fel ca depresia; fiecare om e altfel.

Deşi există multe cazuri de dependenţi care se luptă ani de zile să treacă peste dependenţa de droguri, sunt mult mai multe cazurile care arată exact opusul – utilizatori pe termen scurt, care reuşesc să lase în urmă trecutul şi să ducă o viaţă normală şi productivă. Conform Institutului Naţional pentru Alcoolism şi Abuzul de Alcool, 75% dintre alcoolici se refac fără tratament.

Mitul nr. 4: Drogurile îţi ‚prăjesc’ creierul

Vă amintiţi de reclama din 1987 împotriva drogurilor, care folosea un ou care se prăjeşte, ca să arate „creierul tău când eşti pe droguri”? Deşi abuzul de droguri poate să fie dăunător pentru creier, este o simplificare exagerată să spui că utilizarea de droguri în general provoacă degenerarea permanentă şi severă a creierului.

Mitul acesta transmite impresia că dependenţii care s-au refăcut sunt „bunuri deteriorate” şi pregăteşte terenul pentru discriminare din partea angajatorilor, a furnizorilor de servicii de sănătate şi a sistemului de justiţie. Acestea fiind spuse, există anumite droguri care sunt neurotoxice: metamfetamina, MDMA, cocaina şi inhalantele sunt câteva exemple. Cu toate astea, chiar şi cu acest tip de droguri, efectele secundare, deşi indezirabile, nu produc în niciun caz o persoană „deteriorată”.

Mitul nr. 5: Trebuie să ajungi „la fund”

Iată de ce e periculos acest mit: Dacă aşteptăm până când persoana ajunge „la fund”, s-ar putea să fie prea târziu ca să o mai ajutăm.

Pentru fiecare om, acest „la fund” e diferit. Pentru unii poate să însemne faptul că au fost arestaţi sau că au rămas fără casă. Pentru mulţi, e mult mai puţin dramatic – lucruri precum pierderea unei relaţii personale importante, faptul că îi înfruntă familia sau faptul că nu se descurcă bine la şcoală.

Există puţine dovezi că nivelul de consecinţe pe care le acumulează o persoană înainte de a cere ajutor are legătură cu şansele acesteia de a reuşi în procesul de recuperare. E mai bine să apelezi la ajutor devreme, decât să aştepţi momentul perfect de disperare.

Ce alte mituri credeţi că există, în legătură cu dependenţa de droguri? Lăsaţi răspuns în secţiunea de comentarii de mai jos.

Opiniile exprimate îi aparţin în exclusivitate lui Adi Jaffe.

 

Advertisements