Tags

, , , , , , , , , , , , , ,

Moldavite+teardropdin Ramana Maharshi şi calea cunoaşterii de Sine, de Arthur Osborne

sursa foto şi fragment: Ramana Maharshi’s Facebook Page

 

Sri Bhagavan insista (de exemplu, în răspunsurile sale către Sivaprakasam Pillai) că investigarea trebuie menţinută până la sfârşit. Orice stări, orice puteri, orice percepţii sau viziuni ar putea apărea, întotdeauna se pune întrebarea “cui i se prezintă acestea”, până ce nu rămâne decât Sinele.

Într-adevăr, viziunile şi puterile se pot dovedi o distragere, care agaţă mintea la fel de eficient precum ataşamentul de puterea sau de plăcerea fizică şi o înşeală să îşi imagineze că s-a metamorfozat în Sine. Şi – la fel ca în cazul puterilor şi plăcerilor pământeşti – dorinţa pentru ele face mai mult rău decât posedarea lor în sine.

Echammal a întrebat dacă siddhi-urile (puterile) pot fi realizate de învăţăcei. Era perioada când Sri Bhagavan compunea cele Patruzeci de versete despre Realitate, lucrarea care, împreună cu Suplimentul său, poate fi considerată drept expresia pe care o dă el doctrinei – şi a compus un verset ca răspuns la întrebare.

“A rămâne ferm în Realitatea care este eternă este siddhi cea adevărată. Alte realizări sunt, toate, la fel ca cele pe care le deţii în vise. Oare se dovedesc reale atunci când te trezeşti? Oare celor consolidaţi în Realitate şi liberi de iluzie le pasă de astfel de lucruri?”

Ocultul este un obstacol pentru spiritual. Puterile şi – chiar mai mult – dorinţa de a le deţine împiedică aspirantul. Se spune în Devikalottram, pe care Sri Bhagavan a tradus-o din sanscrită în tamil:

“Nu trebuie să accepţi puteri taumaturgice etc., nici măcar atunci când îţi sunt oferite direct, pentru că ele sunt ca nişte sfori cu care se priponeşte un animal şi, mai devreme sau mai târziu, o să te tragă în jos. Mukti (eliberarea) supremă nu se află într-acolo; ea nu se găseşte altundeva, decât în Conştiinţa Infinită.”

Ca să revenim din această digresiune: Sri Bhagavan nu a prescris investigarea de Sine doar ca tehnică de meditaţie, ci şi ca tehnică de viaţă. Întrebat dacă tehnica ar trebui folosită mereu sau doar în orele fixe de meditaţie, el a răspuns: “Mereu.”. Asta aruncă puţină lumină asupra refuzului său de a aproba renunţarea la viaţa lumească, deoarece în acest fel, înseşi circumstanţele care sunt obstacole pentru a ajunge la sadhana sunt transformate în instrumente pentru sadhana. În cele din urmă, sadhana este pur şi simplu un atac asupra ego-ului – şi oricât timp ai petrece în extaz sau în meditaţie, nu vei ajunge la reuşită, atâta timp cât egoul rămâne prins în speranţă şi frică, în ambiţie şi în ranchiună, în orice soi de pasiune sau de dorinţă.

Advertisements