Tags

, , , , , , , ,

Lumea de după sfârşitul lumii pare să se întindă ca un câmp reavăn în zori, în care au apărut, ca ciupercile după ploaie şi printre multe altele, o serie de „servicii” de iluminare, vindecare, spiritualizare, îndumnezeire, reîntregire şi curcubeizare.

Totuşi, eu de exemplu am observat că, în grădina lui dumnezeu, nicio floare nu creşte dacă nu-şi are rost şi trebuinţă. Neînduplecat şi impecabil în iubirea sa, creatorul nu lasă nimic la voia întâmplării, ci mai degrabă, aduce toată „întâmplarea” la voia sa.

Aşa că, frate, de ce să îmi vindec viaţa?! Cum să mă iluminez şi să fiu şi eu o fiinţă spirituală? De ce au apărut atâţia care îmi oferă asta, în diferite moduri? Cum aleg eu între ei, ce fel vindecare îmi trebuie mie? Îmi trebuie vreun fel? Şi ce înseamnă toate astea – ce e aia vindecare, până la urmă?!

Din toate punctele de vedere (inclusiv sintactic), „sfârşitul lumii” ne-a făcut să conştientizăm că lumea e mai mult decât credeam noi. Că plapuma e mai mare decât ce credeam noi că e patul, că sub cearşaf se află o grămadă de chestii stranii – că dincolo de marginile „lumii” se mai află ceva. Mult ceva. Mult şi necunoscut. Brrr! Şi mai mult decât atât – asta ne face să conştientizăm că în noi e mult mai mult, că sunt acolo lumi pline de necunoscut, impulsuri de care nu eram conştienţi şi care par uneori să ne conducă năvalnic şi să ne creeze realităţi pe care nu le înţelegem şi nici nu le dorim.

Iar cum „lumea din noi” şi „lumea din afară” au devenit spaţii rarefiate şi aproape fără graniţă, începem încet-încet să întrezărim că avem o responsabilitate faţă de Viaţa care ne străbate şi că nu mai putem să murdărim grădina creatorului cu creaţiile noastre inconştiente. Mai mult chiar – avem datoria să ne desprindem energia din bucla de supravieţuire în care ne-am prins din neatenţie şi să o aliniem din nou la şuvoiul de viaţă care curge prin şi între noi.

Lumina plină şi vie care pare să ne permeeze noua lume aproape că ne cere să ne recalibrăm comportamentul, să părăsim tiparele vechi care ne strangulează existenţa, să ne scuturăm de praful neputinţei şi să învăţăm din nou să trăim atitudini şi sentimente uitate, îngropate sub maldărele de rapoarte de pe birou şi rătăcite adânc printre cifrele ultimului bilanţ (pe profit ;)). Auzim ba că ar trebui să ne ascultăm inima, să ne conectăm cu sinele superior şi să ne creăm realitatea, să ne descoperim puterile divine şi să fim „în adevărul nostru”, ba că ar trebui să pupăm moaşte sau să ieşim cu petul în piaţă, să ne urmăm visele sau să visăm conştient, să evoluăm şi să redevenim ce suntem…

…dar poate că noi nici n-am descoperit încă limbajul şi sintaxa în care să scriem şi să descriem lumea fluidă şi palpitantă în care ne-am trezit. Poate că toate astea nu înseamnă, de fapt, decât un singur lucru – că e cazul să ne dăm voie să observăm şi să învăţăm din nou cum să ne folosim energia în viaţă, (de) unde ne e puterea şi ce să facem cu ea şi cum să relaţionăm unii cu alţii în moduri noi, mai adecvate Vieţii decât supravieţuirii. Să ne dăm voie să regăsim integritatea, ordinea şi blânda cumpătare a lumii creatorului şi să ne dăm voie să regăsim darul pe care lumea aceea – lumea aceasta – îl are pentru noi.

„Eşti deja în viitor”, zicea cineva. Poate că e momentul să observi că lumea pe care o doreai s-a întâmplat deja. Şi fie că tu eşti sau nu atent, că eşti conştient sau inconştient, ea continuă să se „întâmple” chiar şi acum. Tu cum participi la procesul ăsta de întâmplare?

hand_of_god_by_michelangelo_sticker-recc2b0bbfeb74f72926870fb86d2feb0_v9w0n_8byvr_512

 

Notă: Articolul a fost publicat iniţial pe intuity.ro (http://www.intuity.ro/de-ce-sa-imi-vindec-viata/). Pentru că acum nu mai este acolo, nu se mai supără nimeni dacă l-am postat aici. Poate că aici şi era locul lui, de la bun început 😉

Advertisements