Tags

, , ,

M-am întrebat şi eu la ceas de zi, oare ce o însemna aia, că Iisus „s-a sacrificat” pentru omenire?! Că tot auzim asta cu sacrificiul – şi am aşa o senzaţie că o înţelegem tare, dar tare aiurea… Oameni care se sacrifică pentru oameni, oameni care se sacrifică pentru idei şi scopuri, se sacrifică pentru Dumnezeu şi mor pentru viaţă… Plus Iisus, care deja se pare că s-a „sacrificat” pentru omenire (deşi, dacă ne uităm un pic mai atent, din poveste, el pare mai degrabă să fi fost sacrificat… de către omenire).

Oameni buni, staţi aşa, să ne liniştim puţin. Şi să ne aşezăm în alt fel, că poate vedem altceva.

Dacă sacrificiul ăsta, de care se tot zice, e de fapt o chestie de hotărâre de cu totul altă natură, o alegere interioară într-o lume care are cu totul altă ordine, alte tipare, alte curgeri?

Dacă „a te sacrifica” înseamnă a renunţa la dorinţele tale de/pentru om (la dorinţe, nu la nevoile de om), pentru a putea să ai acces la un alt circuit de dorinţe – unele mai pentru omenire, să zicem, ca să nu batem câmpii cine ştie pe unde. Dacă iubirea lui Hristos (iubirea hristică, nu, cum am auzit că îi mai zice) nu e o iubire grea şi plină de suferinţă, care să te facă să plângi de durere şi să vrei să suferi şi tu (din „compasiune”, cică), ci o iubire cu adevărat vindecătoare şi înălţătoare, o iubire pur şi simplu de o altă vibraţie, de care celulele noastre de om, îmbuibate de dorinţe ciudate şi separatoare, nici măcar nu-şi mai amintesc. Ca şi cum ar fi pierdut printre firele de ADN şi ar fi uitat unde e stocată bucăţica aia de program care ştie să decodeze această vibraţie şi să lucreze cu ea, ca să poată să curgă în corp şi în lume.

Întrebam şi eu, la ceas de seară. Oare cât de greu să fie, să „sacrifici” alte amintiri şi obişnuinţe şi să-ţi aminteşti chestii din astea?!

fairies-world-purple-evening

Advertisements