Tags

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Ce este Vak Shuddhi? – Partea 1

traducere după: http://blog.ishafoundation.org/lifestyle/what-is-vak-shuddhi-part-1/

15 Nov 2013

4 Comments

Cu toţii ne dorim un corp sănătos, dar nu toţi îl avem. Iată o veste bună – Sadhguru ne spune că, indiferent cât de multe stricăciuni am făcut, încă mai există o oportunitate de a ne repara sistemul, folosind diferite mijloace. Sunetul este unul dintre aceste mijloace – sunetul pe care îl auzim şi cel pe care îl rostim. În prima dintr-o serie de două părţi, Sadhguru analizează diferitele dimensiuni ale sistemului omenesc şi rolul sunetului în a le cultiva (sau a le deteriora).

Sadhguru:

Sunetul este o parte importantă pentru a menţine echilibrul energiilor; la fel sunt şi mâncarea, gândurile, emoţiile şi practica, sau sadhana. Tipul de sunete pe care le rostiţi are cea mai mare importanţă. Asta se numeşte Vak Shuddhi.

Dacă este să aibă loc procesul de a cunoaşte şi de a percepe dimensiuni mai subtile ale vieţii, trebuie să ne pregătim corpul, mintea, compoziţia chimică, sistemul neurologic şi sistemul energetic pentru asta. Trebuie să avem un corp fizic de o sănătate excelentă, sistemul neurologic trebuie să fie vioi şi să radieze de sănătate, sistemul pranic trebuie să fie complet activ şi echilibrat, iar mintea trebuie să fie ca o piatră pe care să păşim, nu ca o mare barieră.

De câte vieţi va fi nevoie ca să ne pregătim? Depinde cât suntem de deterioraţi. Sistemul nervos poate să fie deteriorat grav din cauza modului în care trăim şi a genului de reacţii chimice pe care le dezvoltăm în interiorul nostru. Dar chiar şi dacă sunteţi foarte deterioraţi, dacă aţi generat în mod constant reacţiile chimice greşite şi asta v-a erodat sistemul nervos, sau dacă aţi mai făcut apel şi la un ajutor din afară şi aţi introdus în corp substanţe chimice şi l-aţi deteriorat grav, chiar şi atunci, dacă sunteţi dispuşi să faceţi o încercare absolută, în decursul acestei vieţi este posibil aproape pentru oricine, în afară de cei la care deteriorarea este patologică. Aceştia s-ar putea să aibă nevoie de mai mult timp. Pentru ceilalţi însă, este doar o chestiune de prioritate. Voi cât investiţi – 21 de minute pe zi, sau 21 de ore pe zi, sau undeva între astea? În funcţie de asta, este foarte posibil. Şi numai pentru că există ca posibilitate, merită să vorbim despre ea şi merită să faceţi un efort. Dacă n-ar fi existat posibilitatea, toate astea n-ar fi avut niciun rost.

Sunetele potrivite

Sistemul nostru poate fi acordat pentru a se regenera, cu ajutorul alimentaţieipostùrilor, respiraţiei, atitudinii, gândurilor şi emoţiilor potrivite. Rostirea cuvintelor potrivite şi auzirea sunetelor potrivite sunt şi ele importante pentru cultivarea unui sistem nervos care să poată percepe viaţa din jur. Aţi observat că, atunci când auziţi sunete stridente timp de câteva ore – precum automobile sau echipamente industriale – nu mai puteţi percepe prea mult nici măcar lucrurile simple din jurul vostru. În altă zi, să spunem că sunteţi acasă şi ascultaţi nişte muzică clasică. În ziua aceea, sistemul vostru neurologic a fost treaz şi în formă şi capabil să perceapă lucrurile cu mult mai multă uşurinţă.

Dacă vă îngrijiţi în mod conştient de aceste lucruri, în orice măsură este posibil, sau cel puţin dacă sunteţi conştienţi care sunt sunetele care vă deteriorează sistemul şi care sunt cele care îl cultivă, veţi purifica şi suntele pe care le rostiţi. Poate că nu puteţi să îl opriţi pe tipul care ţipă lângă voi, dar cel puţin puteţi să purificaţi sunetele pe care le rostiţi voi, pentru că impactul cel mai mare asupra voastră îl au sunetele pe care le rostiţi voi înşivă.

Vak Shuddhi

Tipul de sunete pe care îl rostiţi are cea mai mare importanţă. Asta se numeşte Vak Shuddhi. Vak Shuddhi nu înseamnă să spui lucruri frumoase. Înseamnă să rosteşti sunetele potrivite. Orice sunet este nevoie să rosteşti, rosteşte-l într-un mod care să îţi fie benefic. Şi în mod natural, ceea ce este benefic pentru tine va fi benefic pentru toţi cei din jurul tău. Dacă un sunet face pentru tine lucruri minunate, cu siguranţă că va face aceleaşi lucruri pentru toţi cei din jurul tău.

Sunetul este o parte importantă pentru a menţine echilibrul energiilor; la fel sunt şi mâncarea, gândurile, emoţiile şi practica, sau sadhana. Dacă te îngrijeşti de asta, vei cultiva în mod treptat un corp care să fie capabil să perceapă.

O comparaţie între mandala Sri Yantra şi o imagine la tonoscop a sunetului OM. Mandala Sri Yantra are mii de ani vechime

O comparaţie între mandala Sri Yantra şi o imagine la tonoscop a sunetului OM. Mandala Sri Yantra are mii de ani vechime

Advertisements