Tags

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Fenomenul The Reconnection

S-a făcut un pic de mare vâlvă zilele astea în lumea reconectivă, în urma maiestuosului comunicat al The Reconnection LLC către practicieni. Acuma, ce să zic. Ori domnul Pearl şi-a găsit un manager care e pornit să-i discrediteze total compania şi lucrarea, ori e o reacţie de criză, sau o situaţie pe care universul ne-o scoate la iveală, ca să poată fi echilibrată şi vindecată.

Vedeţi cum e – toată lumea, pe undeva, simte că ceva “nu sună curat”, la vindecarea reconectivă. Toată lumea s-a prins. Unii mai de-acuma, alţii mai demult. Doar că, până acum, toată lumea a căutat şarlatania crezând că vindecarea în sine nu funcţionează. Nu acolo e şarlatania. Sau nu numai acolo. Şarlatania este în cum este făcută să “sune” – în amăgirea ţesută în jurul ei, în încercarea (amuzantă, dacă ne uităm bine) de manipulare a intenţiei divine a lucrării: funcţionează, dar nu ţi se spune cum funcţionează cu adevărat, iar când ţi se arată cât de cât, nu ţi se “dă voie” să foloseşti sau să vorbeşti, ca să nu se prindă nimeni că nu e deloc aşa cum se spune şi uite-aşa, totul devine o abureală fără sfârşit… Cu toate astea, singurii pe care îi văd dezaliniaţi de la filosofia lucrării şi dând din mâini aiurea pentru jde dolari şi proliferând aberaţii şi abureli şi acţionând total contrar chiar filosofiei “vindecării reconective” pe care pasamite o predau sunt gaşca de la The Reconnection LLC. (Bine, poate şi pentru că ei sunt singurii care ţipă tare şi fac tot ce le stă în puteri ca să fie vizibili cu orice preţ şi să îi reducă la tăcere pe ceilalţi.) Uitând să mai experimenteze cu lucrarea de vindecare în sine şi să mai evolueze în conştiinţa vindecării, atenţia lor s-a îndreptat către propagarea mesajului şi publicitate – şi cumva, au ajuns să perceapă ca “periculos” pe oricine (probabil, la un moment dat, chiar şi pe Pearl) care ar veni şi le-ar spune, băi nu-i chiar aşa cum ziceţi voi, eu am altă experienţă…

Cât despre comunicatul ăsta şi erata lui, eu tind să îl văd ca pe un efect al confuziei, neînţelegerii şi derutei. Asta ca sa nu spun ca el pare sa dezvaluie existenta unor strategii foarte agresive impotriva speciei umane… E clar că The Reconnection LLC are o problemă cel puţin în ceea ce priveşte ducerea mai departe a vindecării reconective la momentul ăsta şi că reacţionează din frică. Eric Pearl nu mai predă decât o mică, mică parte din lucrare, o bucăţică dintr-un seminar care oricum se pare că “nu e valabil” de unul singur, iar lucrarea Reconectării (Nivel III) este predată acum aproape în exclusivitate de persoane care i-au împrumutat povestea şi propagă doar un text standard, o formă fără fond, o tehnică golită de miezul conştiinţei. Abuzuri precum cenzurarea comunicării şi sabotarea dezvoltării practicienilor sunt, până la urmă, doar semnele unei mari dureri, care acum se ridică spre conştientizare. (Nu, nu sunt singura în situaţia asta. Nu este vorba de vreun război personal aici, nici de mârşăvii specific mioritice, ci de o strategie urmărită cu bună-ştiinţă la The Reconnection LLC sau permisă de multă vreme. Doar că acum chestia asta iese la iveală şi o mai observă şi alţii).

Percepţia mea este că asta se întâmplă din cauză că în strategia asta e undeva o mare dezaliniere de la intenţia lucrării de vindecare şi evoluţie. Cineva s-a depărtat foarte mult de vindecare şi a luat-o… pe alte frecvenţe, ascultă alte “voci”. Iar acum, poate că inteligenţa divină ne creează tuturor un context, o ecuaţie de vindecare şi ne invită să decidem ce voci ascultăm şi după care ne luăm. O ocazie pentru fiecare de a regăsi glasul adevărului şi calea Luminii – dar şi ocazia de a evolua la un nou nivel de conştiinţă, un pic mai spaţios, şi de a găsi alte moduri de a interacţiona unii cu alţii şi de a străluci împreună, inimă lângă inimă, ca să vindecăm şi să re-echilibrăm diferitele intensităţi de lumină ale lumii noastre.

Cu vindecare să fie, dar, magici Călători!

Mai citeste si Reconectarea Eric Pearl – Intentia lucrarii si efecte reale

3494

Citeşte şi The Healing Frequency of Consciousness pentru a vedea reacţia practicienilor de vindecare reconectivă din lume la comunicatul The Reconnection LLC şi cu ce “tratament” le răspunde The Reconnection LLC

Advertisements