Tags

, , , , ,

Eu tot aud în ultima vreme chestia asta cu „vindecarea prin puterea minţii”, „puterea minţii asupra materiei”, „mintea creează realitatea”…

Măi să ne înţelegem, oameni buni. Mintea nu are nicio putere. Într-adevăr, pentru că e un instrument fain, are o mare iluzie de putere şi, dacă o laşi să îşi facă de cap (să-ţi „creeze realitatea”, nah, ca să rămânem în context), poate să te ducă pe coclauri de să nu mai ştii să te întorci de-acolo vieţi în şir. Dar pe bune, hai să fim un pic serioşi – e ca şi cum ai spune „creionul ăsta scrie poezii foarte meseriaşe”.

Dacă tot vrei să faci ceva cu mintea, ia-o în stăpânire şi adu-o la dumnezeu, ca să zicem aşa. Mai întâi s-ar putea să îţi trebuiască ceva timp să o faci să tacă şi să te asculte, dar nah. Cu iluzia de putere nu-i de joacă. Cu iluzia în general, adică.

Dacă tot vrei să faci ceva cu mintea, mai întâi poziţionează-te corect faţă de ea şi vezi cine influenţează pe cine – şi în ce fel. Vezi în ce fel face mintea parte din toate cele – şi în ce fel faci tu parte din toate cele.

Dacă tot vrei să faci ceva cu mintea, mai întâi aşează-te şi observă cum funcţionează – şi cum funcţionezi tu. Vezi cum te învârte şi cum o învârţi tu.

Du-o la poarta paradoxului şi arată-i că nu e nimic de înţeles.

Du-o în pragul Iubirii şi arată-i că nu e nimic de controlat.

Observă-i gunoiul şi unde ţi-l aruncă, strânge-l pe tot laolaltă şi dă-i foc.

Observă cine scrie poezia – şi cine o transcrie.

Şi-abia apoi mai vorbeşte despre ce poate să facă mintea – şi ce merită s-o laşi să facă.

Mai citeşte şi Echilibru Creaţiei şi măiestria CreatoruluiCrearea realităţii din perspectiva unui yoghin

Advertisements