Tags

, , , ,

O chestie mi se pare ciudată, cu relaţiile dintre bărbaţi şi femei (şi dintre oameni, în general, dar e mai vizibil aşa, cu bărbaţi şi femei… şi oricum, am observat că sună şi foarte înţelepto-la-modă asta, cu relaţiile dintre bărbaţi şi femei).

Atunci când (cele) două tipuri de putere se întâlnesc, există între ele un grad oarecare de atracţie naturală. Cu toate astea, în regnul nostru, noi părem să fim înclinaţi să manifestăm această atracţie naturală mai degrabă printr-o luptă. Singurul mod de interacţiune pe care îl mai ştim, de la putere la putere, pare să fie acela în care fiecare caută mai întâi să subjuge, sau să manipuleze sau să deţină cealaltă putere, neinteresaţi nici măcar să cercetăm ceva ce este atât de fascinant de diferit.

Şi uite aşa, generaţii după generaţii de societăţi pervertite de la fluxul vieţii, am ajuns să uităm aproape de tot posibilitatea vreunui alt mod de interacţiune. Să o îngropăm adânc sub faldurile groase ale unui spectacol de luptă, în care ne etalăm fiecare artileria şi brizbrizurile sclipitoare şi în care, de fapt, ne-am pierdut unii de alţii şi de noi înşine şi nici nu ne mai dăm seama ce şi cui facem, cine a început, de ce s-a stins lumina şi când a căzut cortina. Generaţii după generaţii, bezmetici de tristeţe şi experţi în tehnici de a o ascunde (şi de a ne ascunde), am ajuns să ne frângem neîncetat inimile unii la alţii, într-o manifestare distorsionată a ceea ce, de fapt, nu e decât

un dans de sărbătoare a bucuriei în freamătul (re)întâlnirii.

Oare, cum de-or fi uitat fiinţele umane despre bucurie?!

221878_1013201293734_2502_n

Advertisements