Tags

, , , , , , ,

fairies-world-purple-eveningÎn ăştia şapte-opt ani de când am intrat în contact cu lumea vindecării reconective, mi-am dat seama că par să existe două feluri de “vindecare reconectivă”. Sau, de fapt, dacă ne gândim că Eric Pearl este “instrumentul recunoscut” blah-blah prin care sunt transmise în lume aceste “frecvenţe”, există un singur fel – ăla practicat şi propovăduit de el. Doar că… nu prea putem să-i spunem “vindecare”, sincer 🙂

Singurul efect (declarat!) pe care îl doreşte The Reconnection de la vindecarea reconectivă este ca oamenii să ajungă cumva la seminariile lui Pearl şi să-i hrănească “echipa”. Nu contează ce-ţi spun, nu contează ce-ţi fac, contează să-ţi iau banii (dinainte, şi la preţul stabilit cu gaşca) şi să-ţi produc o experienţă astfel încât tu să fii convins, cumva, să faci credit la bancă şi să ajungi la seminar, unde vei învăţa… să produci acelaşi efect. Chestii precum “vindecare” sau “evoluţie” s-au pierdut undeva pe drum, iar dacă îndrăzneşti cumva să le aduci în discuţie, “echipa” are o strategie să te boicoteze şi să te “ţină la locul tău”, ca să “protejeze lucrarea” şi să-l “protejeze pe Eric”. Ei bine, această “lucrare” şi “frecvenţa” ei, eu o simt deja ca foarte agresivă pentru fiinţa umană. “Seminarele” şi “prezentările” şi comunicările “echipei” sunt ocazii de a amplifica această “frecvenţă” a lor şi de a pune un bruiaj puternic peste frecvenţa naturală a fiinţei, creând nişte câmpuri de forţe înrobitoare, violente, potrivnice.

Totuşi, deşi scriu aici, pe pagina “magicinsight – vindecare reconectivă”, trebuie să recunosc, după atâţia ani, că nu am practicat niciodată această “vindecare”. Deşi am participat la vreo trei seminarii (la vreo două chiar ca traducător – PLUS cartea!!!), nu am înţeles că “vindecare” înseamnă să ajungi musai la seminar, iar “evoluţie” înseamnă să ajungi să vinzi “seminare”!

Pe de altă parte, ceea ce am “înţeles” eu că ar fi “vindecare reconectivă” se pare că… nu există. Este doar o poveste pe care o asculţi la un “seminar” despre care apoi ţi se spune că nu mai este valabil (şi asta ţi-o spun chiar cei care ţi-au “predat” la seminar). O poveste cu adevărat frumoasă… dar o poveste nu neapărat adevărată. O poveste despre vindecare, dar nu neapărat o poveste de vindecare.

Vindecarea e în altă parte. Acum avem treabă. Zbor lin şi un an frumos să vă faceţi, magici Călători!

Mai citeste si Reconectarea Eric Pearl – Intentia lucrarii si efecte reale

il_fullxfull.386448644_gl5b

Advertisements