Tags

, , , ,

16 iunie 2014

de Luke O’Neil

Articolul original: http://www.vice.com/en_uk/read/only-you-can-stop-fake-news-from-spreading-on-the-internet

Traducere în româneşte de magicInsight

Mi-am petrecut o bună parte din anul trecut încercând să expun toate hoax-urile virale care apar pe net şi ţipând la oricine era dispus să asculte cât de dăunătoare este cultura de rahaturi virale a internetului pentru modul în care consumăm şi producem ştiri – şi surpriză, aceasta s-a dovedit a fi o strădanie nesatisfăcătoare, care, până la urmă, nu a produs niciun rezultat.

Cum Facebook diseminează aberaţii din surse dubioase prin linkurile pe care le promovează şi cum există deja un gen aparte de site-uri menite să inducă în eroare cititorii cu aberaţii frumos executate, este clar că, în cea mai mare parte, oamenilor nu le pasă să verifice dacă un lucru este adevărat sau nu, înainte să apese share.

Ne îngrozesc pe bună dreptate oamenii care ar răspândi intenţionat un virus fizic efectiv, nu-i aşa? Şi atunci, de ce nu aplicăm aceeaşi atitudine şi faţă de oamenii care ne tuşesc legende urbane în newsfeed-ul contului personal de Facebook şi care ne contaminează stream-urile de Twitter?

E foarte simplu să ne vaccinăm împotriva acestui gen de comportament online riscant, folosind câteva trucuri uşor de reţinut. Consideraţi sfaturile de mai jos ca pe un prezervativ pe care îl folosiţi cu ştirile din feed-ul vostru. În acelaşi fel, el nu vă va proteja împotriva a orice, însă poate să reducă răspândirea paraziţilor pe care îi întâlniţi în mediul online.

Paşii necesari pentru a determina dacă un material nu este cumva o grămadă de minciuni provin dintr-o practică arhaică pe care o cunoaştem sub numele de jurnalism. După cum am mai scris, cu toţii trebuie să ne conştientizăm statutul de jurnalişti-cetăţeni şi de membri ai mediilor sociale, astfel că se cuvine să aplicăm măcar un minim de standarde din mass media de modă veche atunci când lucrăm cu informaţiile pe care le publicăm şi pe care le promovăm.

Iată cinci întrebări pe care să vi le puneţi de fiecare dată când daţi peste un material pe care consideraţi că aţi dori să îl răspândiţi şi să îl împărţiţi cu prietenii de pe internet. Dacă vi se pare că e greu să vi le puneţi, amintiţi-vă că diseminarea de legende urbane în public la modul aleator nu este prea bine văzută în viaţa reală – şi acelaşi lucru ar trebui să fie valabil şi în mediile sociale.

Cine vă spune despre acea poveste?

Dacă vă întrebaţi de la bun început care este sursa materialului, veţi putea foarte uşor să filtraţi majoritatea hoax-urilor virale peste care daţi. După cum se detaliază într-un material recent de pe New Republic, anul trecut au fost create numeroase site-uri care afişează titluri ce sună vag plauzibile, cu simplul scop de a înregistra share-uri. Site-urile se prezintă ca activând “în domeniul satirei”, dar niciunul nu este nici pe departe amuzant – şi mulţumită funcţiei “related links” de pe Facebook, este posibil să le vedeţi listate alături de surse valabile. Printre aceste site-uri se numără următoarele (deşi lista nu este nici pe departe completă): Daily Currant, News Nerd, Empire Sports News, News-Hound, Huzlers, Demyx, Mediamass şi National Report. (O subcategorie de surse de ştiri false răspândite ca spam sunt conturile de pe reţelele de socializare, dedicate răspândirii de imagini false, prelucrate şi neatribuite ale “celui mai frumos loc din lume” sau mai ştiu eu ce. Neostenitul @PicPedant pe Twitter este o sursă bună pentru a le evita.)

Am mai spus de o sută de ori, dar merită să repet: Dacă n-aţi auzit niciodată de site-ul care relatează materialul pe care doriţi să îl răspândiţi, atunci aproape sigur că e o porcărie. Aţi repeta o poveste pe care o auziţi de la un nebun care a ţipat la voi la metrou? Atunci, de ce să vă conectaţi la un site pe care nu îl cunoaşteţi?

Desigur, devine ceva mai dificil să iei o decizie doar pe baza acestui lucru, având în vedere că până şi site-uri presupus respectabile ajung, în ultima vreme, să fie prinse în jocul răspândirii de rahaturi virale, dar de aceea există încă patru jaloane care vă pot ajuta să verificaţi mai bine.

Despre ce este povestea?

Ştirea pe care o aveţi în faţă vi se pare AŞA DE PERFECTĂ? E vorba de ceva care vă inspiră să vă gândiţi – sau să scrieţi pe Twitter – “UAU TOATE ASTEA?”. Ei bine, e falsă. Dacă pare prea bun ca să fie adevărat, atunci aşa şi este. Şi mie mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume în care Bill Murray se plimbă şi împiedică bandiţii să jefuiască bănci, dar viaţa nu este o serie nesfârşită de coincidenţe despre care să merite să scrii un blog. Mai degrabă, universul este previzibil şi plictisitor. Oamenii care vor să le răspândiţi povestea vieţii ştiu acest lucru şi de aceea şi vând un soi de spoială de realitate elevată, pe care apetitul nostru pentru ficţiune o găseşte atrăgătoare.

Acest lucru se întâmplă de obicei în lumea poveştilor politice nu-tocmai-adevărate. Poate că aţi văzut ştirea recentă despre cum Texas a propus o lege care impune mamelor să dea nume copiilor încă din stadiul de făt – seamănă a Texas, nu? Dar dacă avem timp cinci secunde, să citim ştirea, vom vedea că este clar că ea a fost scrisă pentru a stârni indignare printre oamenii care vor să creadă că statul Texas ar face aşa ceva. Există mii de exemple de lucruri cu adevărat scandaloase care se întâmplă în SUA şi care merită atenţia noastră. Nu vă lăsaţi duşi de titlurile vag plauzibile şi care vă îndeamnă la partizanat, doar pentru că ţipatul vă face să vă simţiţi bine.

Când a avut loc povestea?

Aceasta este cea mai simplă întrebare, dar dintr-un motiv sau altul, este o întrebare pe care cei care răspândesc postări online rareori o iau în considearre. De îndată ce faceţi click pe un articol sau pe un material video, verificaţi să vedeţi când a fost postat prima oară. Poate că vă amintiţi de fenomenul de acum câteva luni, cu cei care răspândeau imagini înspăimântătoare despre un vapor care căuta avionul dispărut al liniilor aeriene din Malaezia. Dacă cineva s-ar fi deranjat să dea click şi să ajungă la materialul video original de pe YouTube, ar fi observat că acesta fusese postat cu un an înainte.

Unde a avut loc povestea?

S-a întâmplat în altă ţară? Acesta este unul din cele mai obişnuite moduri în care măsluitorii de ştiri ne vând aberaţii, pentru că simpla menţiune a unei ţări precum China, să spunem, sau Rusia, scurtcircuitează cumva scepticismul unui cititor occidental. Haha, cine ştie ce fac ăia acolo, dar cu siguranţă că fac numai nebunii! O să cred orice.

Acest lucru a fost evident în toate poveştile apărute în jurul Olimpiadei de la Soci. Lupi rătăcind prin hoteluri! Sunt sigur că au aşa ceva prin Rusia! A fost evident şi în cazul poveştii recente despre chinezul care a ajuns din greşeală pe un aeroport din Coreea de Sud pentru că fiul lui îi mâzgălise paşaportul. Povestea, ca toate poveştile credibile, a fost postată pe Weibo, un site de socializare din China. Aşa că nu numai că era o poveste prea drăguţă ca să fie adevărată, ci site-urile care au răspândit-o nici măcar nu puteau să o urmărească până la o sursă pe care să o poată traduce. (A propos, toate site-urile care au preluat acea poveste – BuzzfeedGawker, New York Daily NewsElite Daily, nenorociţii de USA TodayUproxx şi alţii – încă nu şi-au cerut scuze pentru minciună.)

De ce este răspândită povestea?

Este important să ne gândim la valoarea inerentă a materialului în sine, ca ştire. Oare este vorba despre, să zicem, un tip oarecare care se desparte de prietena lui într-un mod super atrăgător pentru internet? Nu există niciun motiv – altul decât o dorinţă cinică de a obţine clickuri ieftine prin Facebook – pentru care vreun site de ştiri să trebuiască să relateze o poveste despre viaţa privată a unui puşti. Şi totuşi, toate au făcut-o. Acelaşi lucru e valabil şi pentru materialul cu “tipul care a avut neplăceri la aeroport”. Dacă este evident că povestea a fost scrisă doar pentru a fi răspândită de cât mai mulţi, atunci cel mai probabil că este falsă.

Ideea că există oameni care caută să profite menţinându-ne într-o stare de derută şi dezinformare nu e deloc nouă; ea vine încă de la începuturile limbajului în sine, ca să nu mai vorbim de cele mai mari virale ale tuturor timpurilor – textele religioase. Dar dacă lucrurile par să se înrăutăţească în ultima vreme, asta se întâmplă pentru că noi ne-am angajat voluntar să ajutăm la erodarea înclinaţiei noastre sănătoase către scepticism. Nimeni nu se aşteaptă să căutaţi sursa iniţială a tuturor informaţiilor care vă cad sub ochi, dar cel puţin, dacă insistaţi să fiţi prostiţi, nu îi obligaţi şi pe alţii să fie prostiţi. O clipă sau două ca să vă gândiţi la cele cinci jaloane de mai sus înainte de a apăsa pe butonul de share nu numai că vă va scuti de momentul de jenă online atunci când, în mod inevitabil, veţi fi descoperiţi, ci va îmbunătăţi şi calitatea internetului în general.

Advertisements