Tags

, , , ,

Răsfoind capitolul „artă” al omenirii, nu putem să nu vedem că, treptat, noi am început să numim „operă de artă” o creaţie inspirată de durere, mai degrabă decât o creaţie inspirată de „muze”.

Cumva, de la o vreme, „operele de artă” ale omenirii au început să semene mai mult cu strigătele de durere ale unor fiinţe oprimate, în loc să fie transpunerea în expresie a unui moment de inspiraţie. A unui moment de graţie care permite artistului să perceapă, pentru o clipă efemeră, realitatea superioară şi să „imortalizeze” cu măiestrie o poartă de acces către acea realitate.

Undeva, am început să numim “artă” expresia unei percepţii a lumii printr-o lumină ciudată, bruiată, dizarmonică – şi să o normalizăm pe aceasta drept “armonie”.

Nu ştiu de ce, dar am senzaţia că e o distincţie semnificativă…

modern_renaissance_by_doktorbock(sursa foto: https://vertigoschism77.wordpress.com/)

 

Advertisements