Tags

, , , , , , , , , ,

Inițial am zis că n-o să vă povestesc despre asta și chiar îmi propusesem să nu mai vorbesc despre The Reconnection și despre lucrătura lor și să mă ocup de treaba mea, dar se pare că și asta face parte din treaba mea. Se pare că nu e ok să tac și să mă uit în altă parte. Nu după ce am primit pe blog comentariul de mai jos:

„Vindecarea asta reconectivă este lucrarea blestematului de diavol lucifer al treilea! Sunt o biată tânără vulnerabilă, acum am douăzeci de ani și nu am suflet din cauza ședințelor de vindecare reconectivă. Schimbul de 333 USD este exact ceea ce pare… Jumătate din rău. Eu am făcut o ședință în speranța că mă voi recupera după un traumatism cranian, practic m-a controlat, m-a făcut să simt că am nevoie de mai mult. Am continuat să le fac și am avut un vis (în care) niște oameni făceau lucrarea aia pe mine și incantau ceva, iar tot ce-mi amintesc este el, spunând că este lucifer al treilea. Chiar așa, diavolul și discipolii lui. Regret, o să regret asta toată viața mea. Dacă aș fi știut că diavolul o să mă urmărească toată viața, până o să îmi smulgă sufletul… Măcar dacă aș fi știut să apelez la Iisus, să caut ajutor, să citesc o biblie…”

(comentariul a fost postat în limba engleză, la articolul publicat aici)

Vedeți, așadar, că nu pot să stau și să mai privesc cum organizează ei încă un „curs reconectarea și copiii” și cum mai dau share domnișoarele în călduri la interviuri cu marele „Elvis al vindecării”. Cumva, adevărul despre lucrătura asta iese la iveală din ce în ce mai mult. De prin 2011-2012 încoace, de când practicienii au început să primească masiv mesaje de genul ăsta și lumea a început să-și dea seama cam cine este Eric Pearl de fapt, și cu ce se ocupă el. (Nu, nu-l ajută nici faptul că a inventat „noile seminare” și și-a anulat toți practicienii vechi, nici faptul că are o armată întreagă care se ocupă cu cenzurarea oamenilor și „protejarea imaginii” lui.)

Știu cum mă percep unii dintre voi. Mi-am auzit multe, mi-am luat multe. Și acum spun că e destul.

Faceți ce vreți cu informația pe care v-am transmis-o. Deși lucrez sub cenzură (după cum probabil că știți unii dintre voi), mesajele de genul ăsta tot ajung unde și cum trebuie. Adevărul are el un fel de a se face cunoscut și folosit. Noi să ne ocupăm doar să facem partea noastră de treabă.

E vremea să ne adunăm sufletele pe-acasă, magici Călători. Toate sufletele. Cu Grație divină și cale lină să fie, așadar 🙂

stars-planets-7

Advertisements