Tags

, , , , , , ,

După cum știți, în acest weekend a avut loc la București abominația numită ”seminariile de vindecare reconectivă”, organizată de grupul infracțional The Reconnection.

Dacă vă întrebați de ce nu am răspuns la invitația lor de a veni să ”îmi împărtășesc frustrările cu domnul Pearl”, vă spun cum le-am spus și lor: nu am frustrări, în gogoașa voastră cu împărtășitul nu cred de vreme ce oricum știți ce am de spus și mă cenzurați și, din principiu, eu nu mă întâlnesc cu infractori. Am cu totul alte treburi – iar în privința și pentru acești infractori anume, cu siguranță am cu totul alte treburi decât să le ascult și să le ascund minciunile.

După cum ar fi să decurgă programul bandiților universali ai lui Pearl, abominația de acțiune din weekendul trecut ar trebui să fi fost doar un preambul – doar ocazia la care s-a livrat calul troian, care să pregătească oamenii pentru marea lucrătură: ”reconectarea”, sau acapararea completă a ființei de către entitatea din AntiViață care a ”lucrat” cu ea subtil pe toată această perioadă, ca să poată ocupa acel loc de stăpân și dumnezeu al ființei nebănuită și nevăzută, deghizată în ”prieten”, în ”tu, sinele tău adevărat”, în ”dumnezeu” sau mai știu eu ce.

Din ”reconectare” toată lumea înțelege ce vrea (că deh, așa-i la amăgire). Însă grupul infracțional o definește ca fiind ”alinierea la un sistem circulator-energetic paralel, cu energii mai propice pentru oameni”. Nici măcar în teorie nu e vorba de vreo reconectare la sine, cu dumnezeu, cu adevărul tău etc.etc.etc. Nici măcar în teorie. Dimpotrivă, folosesc ocazia (ați observat că nu prea mai scriu așa mult pe blog) să vă reamintesc că ”seminariile” lui Pearl sunt centre de creat armate de psihopați care să îi construiască și să îi protejeze faima lui Pearl, locuri în care oamenii sunt deconectați de la sine și de la planul Vieții lor și acaparați în alte planuri, ale altor inteligențe.

Totuși, în weekendul acesta lucrătura lor nu a avut acces până la capăt, în planul pământesc (deși câteva firicele au pătruns, totuși, până la acest nivel). Însă cei care sunt prinși acum acolo, chiar dacă mai puțini (vă dați seama ce mândrie o încearcă pe criminala de Ivanov – și de fapt pe ei toți, săracii, acum, că ”uite, totuși am făcut seminarul, în România, acolo unde e monstrul ăla, terorista aia de nu-i convine că suntem hoți și ne înjură pe toate părțile” ), sunt prinși nasol. Rău de tot. Au în jur păduchi puțini, dar dintre cei mai măiaștri, căci frica e mare, s-au prins că există opoziție din partea omenirii și și-au implantat aici jigodiile dintre ce-au avut și ei mai acătării și mai performant.

magicInsight rămâne în continuare pe frecvență de făcut curățenie și dat cu FLIT. Mda, știu că vă întrebați de ce înjur și vorbesc ”urât”. Păi să vă spun – eu lucrez cu cuvintele și cu sensul lor. Cu toate cuvintele 🙂 Și știu că fiecare lucru are numele său – și știu că e bine să folosești cuvintele întocmai pentru ceea ce sunt făcute și să nu pui nume frumoase pe lucruri urâte, doar pentru că ți se pare că sună mai bine. Că tot veni vorba, e un moment bun să vă mai clarificați din afilieri, magici Călători… Dacă simțiți că vă deranjează cuvintele mele, dar nu vă deranjează deloc faptele unor infractori scârnavi ce hălăduiesc prin lume dându-se drept vindecători, atunci e cel mai bine să vă desprindeți acum, căci mai încolo o să fie și mai grav :))

Vă urez drum bun celor care vă desprindeți – și să o faceți degrabă, căci aici chiar avem treabă. Într-adevăr, criminalii și-au planificat două ”cursuri de reconectare” la București în octombrie și decembrie anul ăsta, în încercarea de a își desăvârși mârșăvia – și nu știu dacă nu cumva scârnăvia de Ivanov nu mai are și alte planuri.

Eu nu știu, dar dumnezeu sigur știe. Cale lină și de Viață plină, magici Călători.

Advertisements